Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 729 din 5 august 2025, a publicat Decizia Curții Constituționale nr. 105 din 27 februarie 2025, un act cu implicații semnificative asupra arhitecturii procesului penal. Prin această decizie, instanța de contencios constituțional a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 318 alin. (9) din Codul de procedură penală, referitoare la procedura de confirmare a soluției de renunțare la urmărirea penală.
Articolul de față oferă o analiză a fundamentelor deciziei și a consecințelor juridice ce decurg din aceasta.
Cadrul normativ anterior și obiectul excepției de neconstituționalitate
Instituția renunțării la urmărirea penală, reglementată de art. 318 din Codul de procedură penală, permite procurorului să dispună o soluție de netrimitere în judecată în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau închisoarea de cel mult 7 ani, atunci când constată că nu există un interes public în urmărirea faptei.
Conform procedurii anterioare, ordonanța procurorului prin care se dispunea renunțarea era supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară. Problema de constituționalitate a fost ridicată în legătură cu art. 318 alin. (9), care stipula:
„Încheierea prin care judecătorul de cameră preliminară confirmă soluția de renunțare la urmărirea penală este definitivă.”
Acest caracter definitiv al încheierii bloca orice cale de atac pentru persoana vătămată, care, în cazul în care se opunea soluției de clasare, era lipsită de posibilitatea de a solicita o reexaminare a hotărârii de către o instanță superioară.
Fundamentele deciziei Curții Constituționale
În motivarea sa, Curtea Constituțională a reținut că textul de lege criticat încalcă prevederile constituționale referitoare la liberul acces la justiție și la dreptul la un proces echitabil (art. 21 și art. 24 din Constituția României).
Principalul argument al Curții a fost acela că, prin suprimarea oricărei căi de atac împotriva încheierii de confirmare, legiuitorul a creat un dezechilibru procedural în detrimentul persoanei vătămate. Aceasta era pusă în imposibilitatea de a-și exercita dreptul de a obține o reanalizare a legalității și temeiniciei soluției, contrar principiilor care guvernează un stat de drept.
Instanța de contencios constituțional a subliniat că existența unei căi de atac efective reprezintă o garanție fundamentală a procesului judiciar, asigurând un control ierarhic adecvat asupra actelor de justiție.
Consecințele juridice și implicațiile practice ale deciziei
Decizia CCR nr. 105/2025, fiind general obligatorie, generează efecte directe și imediate asupra practicii judiciare. Principalele implicații sunt:
- Instituirea unei căi de atac: Încheierea judecătorului de cameră preliminară prin care se confirmă renunțarea la urmărirea penală nu mai este definitivă. În consecință, legiuitorul va trebui să intervină pentru a reglementa în mod expres calea de atac (probabil contestația) și instanța competentă să o soluționeze.
- Consolidarea controlului judiciar: Soluțiile de renunțare la urmărire penală vor fi supuse unui dublu grad de jurisdicție, ceea ce sporește garanțiile de imparțialitate și legalitate a procedurii.
- Protecția drepturilor persoanei vătămate: Persoana vătămată dispune acum de un instrument procedural efectiv pentru a contesta o soluție pe care o consideră neîntemeiată, asigurându-i-se astfel un acces real la justiție.
Concluzie: Alinierea procedurii la standardele constituționale
Prin declararea neconstituționalității art. 318 alin. (9) din Codul de procedură penală, Curtea Constituțională a eliminat un viciu procedural care afecta coerența sistemului judiciar. Decizia nr. 105/2025 nu doar că restabilește un echilibru între părțile din procesul penal, dar consolidează și garanțiile necesare pentru un act de justiție transparent și echitabil. Rămâne de urmărit intervenția legislativă subsecventă, care va clarifica în detaliu noua procedură de contestare.
În loc de a deschide larg o cale de atac generală, se puteau explora soluții mai nuanțate:
RăspundețiȘtergere- Cale de atac limitată. Contestația să fie admisibilă doar pentru motive de nelegalitate strictă (ex: fapta nu se încadra în limitele de pedeapsă pentru RUP), nu pentru reevaluarea completă a “interesului public”, care este o chestiune de oportunitate.
- Prag valoric/de gravitate. Dreptul la contestație să existe doar dacă prejudiciul material reclamat de victimă depășește un anumit prag. Acest lucru ar filtra cauzele cu adevărat nesemnificative.
- Consolidarea primului control. În loc de a adăuga un nou nivel, s-ar putea întări procedura de confirmare la judecătorul de cameră preliminară, de exemplu, prin obligativitatea citării și ascultării persoanei vătămate înainte de confirmare.
Trimiteți un comentariu