Justiția între litera legii și marja de apreciere a judecătorului

Recent, în Monitorul Oficial s-a publicat Decizia CCR nr. 495/2025, un document care repune în discuție o temă sensibilă din sistemul juridic românesc. Cât de mult poate un judecător să adapteze pedeapsa la realitatea concretă a unui dosar fără a fi blocat de limitele rigide impuse de Parlament? Această decizie analizează dacă actualele bariere din Codul penal și Codul de procedură penală respectă dreptul la un proces echitabil și principiul proporționalității.

Diferența de putere între procuror și judecător

Una dintre cele mai interesante critici aduse legislației actuale vizează un dezechilibru între atribuțiile procurorului și cele ale judecătorului. În prezent, un procuror are libertatea de a dispune renunțarea la urmărirea penală pentru infracțiuni unde legea prevede o pedeapsă de până la 7 ani de închisoare. În schimb, un judecător poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei doar dacă pedeapsa prevăzută de lege nu depășește 5 ani.

Această situație creează un paradox juridic. Pentru fapte cu o gravitate similară, cum ar fi anumite forme de furt calificat sau delapidare, procurorul poate decide că nu există un interes public pentru proces, în timp ce judecătorul, dacă dosarul ajunge pe masa lui, este obligat să pronunțe o condamnare deoarece limita de 5 ani este depășită. Criticii susțin că acest lucru limitează nejustificat rolul magistratului de a înfăptui justiția în mod individualizat.

Barierele rigide în cazurile de trafic de droguri și contrabandă

O altă problemă majoră ridicată în fața Curții Constituționale se referă la infracțiunile de trafic de droguri și contrabandă. Pentru aceste fapte, limitele minime ale pedepselor sunt adesea ridicate, de exemplu între 5 și 15 ani. Această structură legislativă face aproape imposibilă aplicarea unor măsuri precum amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea sub supraveghere, deoarece acestea sunt condiționate de un cuantum maxim al pedepsei aplicate de cel mult 2 sau 3 ani.

Practic, judecătorul se vede pus în situația în care, chiar dacă inculpatul are o conduită exemplară sau fapta are circumstanțe atenuante, singura opțiune legală rămâne închisoarea cu executare în regim de detenție. Autorii excepției de neconstituționalitate au argumentat că o astfel de rigiditate transformă pedeapsa într-o măsură disproporționată, care nu mai ține cont de persoana celui judecat, ci doar de eticheta juridică a faptei.

Sancțiunile trebuie să fie efective, proporționale și convingătoare, iar pedeapsa trebuie să fie justă, echilibrată, să nu aibă un cuantum extrem de ridicat, dar niciunul aproape inexistent din punct de vedere aflictiv.

Politica penală rămâne atributul Parlamentului

În analiza sa, Curtea Constituțională a reamintit un principiu fundamental al statului de drept. Stabilirea infracțiunilor și a limitelor de pedeapsă este un atribut exclusiv al Parlamentului. Aceasta reprezintă politica penală a statului, iar judecătorii constituționali evită de obicei să intervină în aceste alegeri legislative, atât timp cât nu sunt încălcate drepturi fundamentale evidente.

Curtea a subliniat că renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea acesteia nu reprezintă drepturi constituționale ale cetățeanului, ci simple vocații acordate de legiuitor în anumite condiții. Prin urmare, faptul că statul alege să fie mai drastic cu traficul de droguri sau contrabanda, limitând opțiunile de clemență ale judecătorului, este considerat o opțiune legitimă de protejare a ordinii publice.

Cine este vizat de aceste prevederi

Impactul acestei decizii se resimte direct în dosarele penale aflate în curs de judecată. Persoanele trimise în judecată pentru infracțiuni cu limite de pedeapsă ridicate trebuie să înțeleagă că marja de manevră a judecătorului este strict delimitată de textul legii. Chiar și în prezența unor circumstanțe atenuante, reducerea pedepsei nu poate coborî sub anumite praguri care să permită evitarea detenției, dacă legea specială interzice acest lucru.

• Inculpații pentru contrabandă: Aceștia riscă pedepse aspre fără posibilitatea suspendării, dacă limitele speciale sunt mari.
• Persoanele acuzate de trafic de droguri: Chiar și pentru cantități mici, dacă încadrarea juridică este de trafic de risc sau mare risc, opțiunile de individualizare sunt limitate.
• Magistrații: Aceștia trebuie să aplice legea așa cum este scrisă, chiar dacă percep o disproporție între faptă și pedeapsa minimă obligatorie.

De când este obligatorie decizia

Decizia Curții Constituționale nr. 495/2025 a devenit obligatorie de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României. Fiind o decizie de respingere a excepției de neconstituționalitate, aceasta confirmă validitatea textelor de lege criticate. Astfel, instanțele de judecată vor continua să aplice limitele de pedeapsă și condițiile de individualizare așa cum sunt prevăzute în Codul penal și legile speciale, fără a putea invoca neconstituționalitatea acestora pe motivele deja analizate de Curte.

Această decizie clarifică faptul că, în România, severitatea pedepselor pentru anumite categorii de infracțiuni este o decizie politică asumată de legislativ, iar judecătorul nu poate substitui această voință prin propria apreciere asupra oportunității sancțiunii, dincolo de limitele legale stabilite.

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 122 din 13 februarie 2026.