Clarificări CCR privind grupurile infracționale și pedepsele

Curtea Constituțională a României (CCR) a publicat recent două decizii relevante în materie penală, care consolidează cadrul legal existent privind definirea grupului infracțional organizat și limitele individualizării pedepselor de către instanțe. Aceste decizii, deși resping excepțiile de neconstituționalitate, oferă clarificări importante pentru practicienii dreptului și pentru justițiabili.

Decizia nr. 409/2025: Definiția grupului infracțional organizat rămâne neschimbată

Una dintre deciziile analizate, Decizia nr. 409/2025, a vizat constituționalitatea sintagmei „uneia sau mai multor infracțiuni” din articolul 367 alineatul (6) din Codul penal, care definește grupul infracțional organizat. Aceeași sintagmă a fost analizată și în contextul vechiului Cod penal din 1969 (art. 323 alin. 1).

Care a fost critica de neconstituționalitate?

Autorul excepției a susținut că această formulare este prea generală și imprevizibilă. În esență, argumentul a fost că legea ar trebui să specifice în mod clar ce infracțiuni pot constitui scopul unui grup infracțional organizat. Lipsa unei astfel de enumerări sau a unor categorii clare de infracțiuni ar încălca, în opinia sa, principiul legalității incriminării, lăsând loc arbitrariului în aplicarea legii.

Argumentele Curții Constituționale

CCR a respins excepția ca neîntemeiată, reiterând o jurisprudență constantă privind calitatea legii penale. Curtea a subliniat că legiuitorul nu este obligat să creeze liste exhaustive, ci poate recurge la categorii generale.

Principalele argumente ale Curții au fost:

• Intenția legiuitorului: Prin folosirea sintagmei „uneia sau mai multor infracțiuni”, intenția a fost de a acoperi orice infracțiune prevăzută de legislația în vigoare, fără limitări.
• Rolul interpretării judiciare: Instanțele de judecată au rolul de a interpreta și aplica legea la cazuri concrete. Sensul unei norme nu este fix, ci se clarifică treptat prin jurisprudență, cu condiția ca rezultatul să fie coerent și rezonabil previzibil.
• Lipsa ambiguității: Curtea a reafirmat, citând o decizie anterioară (Decizia nr. 823/2017), că formularea din art. 367 alin. (6) din Codul penal nu este ambiguă, neclară sau imprevizibilă. Orice persoană poate înțelege că asocierea în vederea comiterii de fapte penale atrage răspunderea penală.

„[...] legiuitorul nu realizează o enumerare a infracțiunilor care intră în scopul grupului infracțional organizat, ci a făcut referire la săvârșirea uneia sau mai multor infracțiuni, ceea ce denotă intenția legiuitorului de a se referi la orice infracțiune prevăzută de fondul activ al legislației.”

Decizia nr. 524/2025: Limitele judecătorului în aplicarea pedepselor

A doua decizie, nr. 524/2025, a abordat o problemă legată de individualizarea sancțiunilor penale, în special a renunțării la aplicarea pedepsei și a amânării aplicării pedepsei, reglementate de articolele 80 și 83 din Codul penal.

Problema ridicată: O discrepanță între procuror și judecător?

Autorii excepției au argumentat că există o necorelare discriminatorie între posibilitățile procurorului și cele ale judecătorului. Mai exact, procurorul poate dispune renunțarea la urmărirea penală pentru infracțiuni pedepsite cu închisoare de până la 7 ani. În schimb, dacă un inculpat este trimis în judecată pentru o faptă similară, judecătorul nu poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei (dacă pedeapsa prevăzută de lege depășește 5 ani) sau amânarea aplicării pedepsei (dacă pedeapsa prevăzută de lege este de 7 ani sau mai mare).

Această situație, susțineau autorii, limitează capacitatea judecătorului de a aplica o pedeapsă proporțională cu gravitatea faptei și creează un tratament diferit pentru persoane aflate în situații similare, în funcție de stadiul procesual.

Răspunsul CCR: Politica penală este atributul legiuitorului

Curtea a respins și această excepție, considerând-o neîntemeiată. Argumentația s-a bazat pe următoarele idei:

• Separarea puterilor în stat: Stabilirea politicii penale, inclusiv a condițiilor pentru aplicarea sancțiunilor, este un atribut exclusiv al Parlamentului. Judecătorul aplică legea, nu o creează.
• Compararea nevalidă: CCR a subliniat că nu poate evalua constituționalitatea unei legi prin compararea ei cu o altă lege sau cu o altă instituție juridică. Controlul se face exclusiv prin raportare la Constituție. Compararea instituției procesuale a renunțării la urmărire penală cu instituțiile de drept substanțial (renunțarea/amânarea aplicării pedepsei) nu este un argument valid de neconstituționalitate.
• Individualizarea legală vs. judiciară: Legiuitorul stabilește cadrul general (individualizarea legală), iar judecătorul acționează în interiorul acestui cadru (individualizarea judiciară). Faptul că legea impune anumite limite nu elimină rolul judecătorului de a analiza particularitățile fiecărui caz.

Impactul practic al deciziilor

Pentru avocați și publicul larg, aceste decizii confirmă starea de fapt. În cazul acuzațiilor de constituire a unui grup infracțional organizat, apărarea nu se poate baza pe argumentul că scopul infracțional nu este suficient de clar definit în lege. Strategia trebuie să se concentreze pe dovedirea lipsei elementelor constitutive ale grupului (structură, coordonare, scop infracțional etc.).

În ceea ce privește individualizarea pedepsei, decizia reconfirmă că instanțele sunt strict legate de condițiile impuse de Codul penal pentru renunțarea sau amânarea aplicării pedepsei. Chiar dacă, în urma aplicării unor cauze de reducere a pedepsei, rezultatul matematic ar fi sub pragurile legale, instanța trebuie să se raporteze la pedeapsa prevăzută de lege în abstract pentru infracțiunea respectivă.

De când sunt obligatorii deciziile?

Conform Constituției, deciziile Curții Constituționale sunt definitive și general obligatorii de la data publicării lor în Monitorul Oficial. Ambele decizii au fost publicate în data de 17 februarie 2026 și produc efecte de la această dată.

Concluzii

Prin Deciziile nr. 409/2025 și nr. 524/2025, Curtea Constituțională a validat opțiunile de politică penală ale legiuitorului. Pe de o parte, a menținut o definiție largă și flexibilă a grupului infracțional organizat, iar pe de altă parte, a reafirmat că limitele impuse judecătorului în procesul de individualizare a pedepsei nu sunt contrare Legii fundamentale.

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 131 din 17 februarie 2026.