CCR: Atacarea încheierii de intervenție odată cu fondul este constituțională

Curtea Constituțională a României (CCR) a validat o regulă procedurală din vechiul Cod de procedură civilă din 1865, stabilind că decizia instanței de a admite sau respinge o cerere de intervenție accesorie nu poate fi atacată separat, ci doar odată cu hotărârea finală. Această decizie clarifică modul de exercitare a căilor de atac în litigiile mai vechi, care încă se judecă sub imperiul legislației anterioare.

Contextul excepției de neconstituționalitate

Problema a fost adusă în atenția Curții Constituționale de către Curtea de Apel Oradea, în cadrul unui dosar în care o parte a contestat constituționalitatea dispozițiilor articolului 52 alineatul 2 din Codul de procedură civilă din 1865. Textul de lege criticat prevede, în mod explicit, că încheierea prin care instanța se pronunță asupra admisibilității unei cereri de intervenție „nu se poate ataca decât odată cu fondul”.

Deși Codul de procedură civilă din 1865 a fost abrogat, dispozițiile sale continuă să se aplice proceselor începute înainte de 15 februarie 2013, data intrării în vigoare a noului cod. Prin urmare, decizia CCR are relevanță pentru litigiile începute pe vechiul Cod.

Argumentele invocate în susținerea neconstituționalității

Autoarea excepției a susținut că această regulă procedurală transformă calea de atac într-una iluzorie și lipsită de eficiență, încălcând astfel dreptul la un proces echitabil și accesul liber la justiție, garantate de Constituție. Principalele argumente au fost:

• Ineficiența remediului: Obligația de a ataca încheierea doar odată cu fondul golește de conținut dreptul la apel sau recurs, în special pentru intervenientul accesoriu a cărui cerere a fost respinsă.
• Dependența de partea principală: Soarta căii de atac a intervenientului depinde în totalitate de decizia părții pe care o susține. Dacă acea parte nu declară apel sau recurs împotriva hotărârii finale, intervenientul nu are nicio posibilitate reală de a contesta respingerea cererii sale.
• Lipsa unui remediu prompt: Amânarea contestării până la finalul procesului pe fond face ca orice eventuală corectare a deciziei de respingere a intervenției să fie tardivă și ineficientă.
• Lipsa de previzibilitate: Norma a fost criticată ca fiind neclară și imprevizibilă, generând incertitudine juridică.

Analiza și raționamentul Curții Constituționale

După examinarea argumentelor, Curtea Constituțională a respins excepția ca neîntemeiată, considerând că dispozițiile legale criticate sunt în acord cu Legea fundamentală. Raționamentul CCR s-a bazat pe următoarele considerente cheie:

Prerogativa exclusivă a legiuitorului

Curtea a reamintit că, potrivit articolului 126 alineatul (2) și articolului 129 din Constituție, stabilirea procedurii de judecată și a condițiilor de exercitare a căilor de atac este o prerogativă exclusivă a legiuitorului. Prin urmare, Parlamentul are libertatea de a configura regulile procesuale în funcție de specificul fiecărei situații.

„reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței ce i-a fost conferită prin Constituție, a condițiilor de exercitare a unui drept, subiectiv sau procesual, nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa cu rea-credință”

Caracterul accesoriu al intervenției

Un punct central al argumentației CCR a fost natura juridică a intervenției în interesul altei persoane (accesorie). Aceasta are un caracter secundar față de cererea principală, scopul său fiind de a sprijini una dintre părțile din litigiu, fără ca intervenientul să formuleze o pretenție proprie.

Deoarece intervenientul nu își valorifică un drept propriu, ci doar susține o altă parte, este firesc ca drepturile sale procesuale, inclusiv dreptul de a exercita o cale de atac, să fie condiționate de acțiunile părții în favoarea căreia a intervenit. Curtea a făcut trimitere la articolul 56 din vechiul Cod, care stipulează că apelul sau recursul intervenientului accesoriu este considerat neavenit dacă partea principală nu a exercitat, la rândul ei, calea de atac.

Claritatea și previzibilitatea normei

Contrar susținerilor autoarei excepției, CCR a constatat că textul de lege este clar, precis și previzibil, permițând justițiabililor să își adapteze conduita procesuală în mod corespunzător. Regula este simplă: încheierea privind intervenția nu poate fi atacată pe cale separată, ci se contestă împreună cu hotărârea finală.

De când este obligatorie decizia?

Decizia nr. 213/2025 este definitivă și general obligatorie începând cu data publicării în Monitorul Oficial, adică de la 17 februarie 2026. De la această dată, toate instanțele din țară sunt obligate să respecte interpretarea dată de Curtea Constituțională.

Impactul practic al deciziei

Această hotărâre consolidează o practică judiciară deja existentă și oferă certitudine juridică în procesele civile vechi. Concret, pentru avocați și justițiabili, implicațiile sunt următoarele:

• Strategia procesuală: Părțile trebuie să fie conștiente că o decizie nefavorabilă privind admiterea în principiu a unei cereri de intervenție nu poate fi contestată imediat. Orice critică legată de acest aspect trebuie păstrată și formulată ca motiv de apel sau recurs.
• Pentru intervenienți: Persoanele care doresc să intervină într-un proces pentru a sprijini o parte trebuie să înțeleagă că dreptul lor de a ataca o eventuală respingere este dependent de voința părții pe care o susțin de a continua litigiul în căile de atac.
• Pentru instanțe: Decizia reafirmă că instanțele nu pot primi spre soluționare căi de atac separate formulate împotriva încheierilor de admitere sau respingere în principiu a cererilor de intervenție accesorie.

Ce trebuie să reținem?

Decizia CCR nr. 213/2025 confirmă că regula procedurală din Codul de procedură civilă din 1865, care condiționează atacarea încheierii de intervenție de atacarea fondului, este constituțională. Curtea a subliniat că legiuitorul are dreptul de a stabili astfel de reguli pentru a asigura o bună administrare a justiției și pentru a preveni abuzurile. Caracterul accesoriu al acestui tip de intervenție justifică pe deplin legătura dintre calea de atac a intervenientului și cea a părții pe care o sprijină.

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 130 din 17 februarie 2026.