CCR: Apărarea deținutului prin videoconferință (Decizia 585/2025)

Curtea Constituțională a fost sesizată cu o problemă modernă și complexă: este dreptul la apărare garantat efectiv atunci când un deținut participă la proces prin videoconferință, iar avocatul său din oficiu se află fizic în sala de judecată? Decizia nr. 585/2025, publicată recent, analizează dacă această practică, deși eficientă logistic, asigură o apărare reală sau doar una formală.

Contextul excepției de neconstituționalitate

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată în cadrul unui dosar aflat pe rolul Tribunalului Timiș, care viza o contestație formulată în procedura de cameră preliminară. Au fost criticate două articole din Codul de procedură penală, considerate a fi în conflict cu dreptul la apărare și cu principiul unui proces echitabil.

Actele normative vizate de controlul de constituționalitate sunt:

• Art. 364 alin. (4) teza finală, cu referire la sintagma „în prezența apărătorului [...] din oficiu”.
• Art. 404 alin. (7), cu referire la sintagma „pronunțarea s-a făcut în ședință publică”.

Critica principală: O apărare neconfidențială și formală

Argumentul central al excepției vizează situația frecvent întâlnită în care un inculpat aflat în stare de deținere este audiat prin sistem de videoconferință, în timp ce apărătorul său, desemnat din oficiu, se află la sediul instanței. Autorul excepției susține că o astfel de configurație procedurală încalcă dreptul la o apărare efectivă, garantat de Constituție și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Instanța care a sesizat Curtea, Tribunalul Timiș, a susținut acest punct de vedere, subliniind o problemă practică majoră:

„imposibilitatea deținutului de a lua legătura în mod direct cu apărătorul determină o apărare formală, neconfidențială, care nu asigură respectarea dreptului la apărare.”

În esență, se argumentează că lipsa contactului direct și confidențial între avocat și client în timpul ședinței de judecată anulează substanța dreptului la apărare. Avocatul nu poate oferi sfaturi în timp real, nu poate primi instrucțiuni discrete de la client și nu poate construi o strategie de apărare adaptată la dinamica dezbaterilor, transformând asistența juridică într-un simplu act de prezență.

Problema secundară: Mențiunile din hotărârile judecătorești

O a doua critică, de natură mai tehnică, a vizat dispozițiile art. 404 alin. (7) din Codul de procedură penală. Autorul excepției a reclamat existența unui vid legislativ, deoarece legea nu prevede obligativitatea menționării în hotărârile pronunțate în camera preliminară a faptului că „pronunțarea s-a făcut în camera de consiliu”.

Acesta a considerat că, prin analogie cu ședințele publice, o astfel de mențiune ar trebui să fie obligatorie pentru a asigura transparența și corectitudinea procedurii. Totuși, instanța de trimitere a considerat că aceste dispoziții nu intră în conflict cu normele constituționale invocate.

Analiza Curții Constituționale

Curtea observă că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară, în timp ce obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie normele procesual penale ce reglementează faza de judecată a procesului penal.

Prima problemă identificată de Curte este lipsa legăturii dintre dispozițiile criticate și cauza concrete în care a fost ridicată excepția. Conform jurisprudenței constante, controlul constituțional este un control concret care presupune o legătură directă cu cauza în care a fost invocată excepția.

Al doilea motiv vizează competența Curții Constituționale: "Curtea reamintește însă că modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor criticate de către organele judiciare, la care face referire autorul excepției și care constituie, în realitate, cauza nemulțumirii acestuia, nu poate constitui motiv de neconstituționalitate a textelor de lege criticate".

În al treilea rând, Curtea a constatat că soluționarea aspectelor ridicate de autor implică un act de legiferare care ține de competența Parlamentului: "Așadar, având în vedere art. 61 din Constituție și art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, instanța constituțională nu poate modifica sau completa un text de lege".

Impactul practic al deciziei

Chiar și fără a cunoaște soluția finală, simpla aducere în discuție a acestei probleme la nivelul Curții Constituționale are un impact semnificativ. Decizia atrage atenția asupra unei vulnerabilități a sistemului judiciar în era digitalizării.

Cine este afectat?

• Persoanele cercetate penal: trebuie să știe că apărarea lor poate fi asigurată și prin videoconferință, chiar dacă apărătorul se află la sediul instanței
• Avocații din oficiu: trebuie să caute soluții în cadrul procedurii existente, nu prin excepții de neconstituționalitate.
• Instanțele de judecată: trebuie să continue aplicarea dispozițiilor Codului de procedură penală așa cum sunt formulate.

Decizia CCR nr. 585/2025 reafirmă principiul separației puterilor în stat și limitele competenței Curții Constituționale. Instanța constituțională nu poate interveni pentru a corecta modul în care judecătorii aplică legile, ci doar pentru a verifica compatibilitatea textelor legislative cu Constituția.

Această abordare previne ingerința în activitatea judecătorească și menține echilibrul puterilor. Orice modificare a Codului de procedură penală în domeniul specificat trebuie să vină din partea Parlamentului, nu prin decizii ale Curții Constituționale. Profesioniștii din sistemul judiciar vor trebui să înțeleagă că excepțiile de neconstituționalitate sunt admisibile doar dacă există o legătură directă cu cauza concrete și nu pot fi folosite pentru a contesta modul de aplicare a legii de către alte instanțe.

De când este obligatorie

Fiind o decizie a Curții Constituționale, aceasta este definitivă și general obligatorie pentru toate autoritățile și instituțiile publice. Decizia CCR nr. 585/2025 produce efecte de la data publicării în Monitorul Oficial, respectiv începând cu 23 februarie 2026.

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 138 din 23 februarie 2026.