Decizia Curții Constituționale privind declarațiile pentru sediul social al societăților: O analiză a inadmisibilității

Monitorul Oficial, Partea I, nr. 66 din 28 ianuarie 2026, aduce în atenția publicului, printre altele, Decizia nr. 443 din 15 octombrie 2024 a Curții Constituționale. Această decizie vizează excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 alin. (3) lit. c) din Legea societăților nr. 31/1990, o prevedere care impunea, la înmatricularea unei societăți sau la schimbarea sediului social, o declarație pe propria răspundere în formă autentică, în anumite condiții. Deși textul legal contestat a fost abrogat ulterior sesizării Curții, decizia oferă clarificări importante despre limitele controlului de constituționalitate, în special în raport cu dreptul Uniunii Europene și cu textele legislative care nu mai sunt în vigoare.

Contextul legal al excepției

Dispozițiile art. 17 alin. (3) lit. c) din Legea societăților nr. 31/1990, în redactarea contestată, prevedeau o cerință specifică la înmatricularea unei societăți comerciale și la schimbarea sediului social. Mai exact, dacă din certificatul emis de organul fiscal rezulta că erau deja înregistrate alte documente care atestau cedarea dreptului de folosință asupra aceluiași imobil cu destinație de sediu social, era obligatorie prezentarea unei declarații pe propria răspundere în formă autentică privind respectarea condițiilor referitoare la sediul social.

Această cerință a fost considerată de autorul excepției de neconstituționalitate ca fiind o barieră birocratică, în contradicție cu principiile dreptului european și cu evoluția tehnologică, în special în contextul utilizării semnăturii electronice extinse. Problema ridicată era legată de costurile și formalitățile suplimentare impuse de forma autentică, în detrimentul posibilității de a îndeplini procedurile de la distanță, prin mijloace electronice.

Excepția de neconstituționalitate și motivele sale

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Retegan George într-un dosar al Curții de Apel Cluj, având ca obiect o plângere împotriva unei rezoluții a directorului Oficiului Registrului Comerțului, care respinsese o cerere de înmatriculare din cauza lipsei declarației autentice.

Motivele invocate de autorul excepției

• Normele naționale criticate ar fi neconstituționale prin impunerea formei autentice a declarației pe propria răspundere ca o condiție ad validitatem.
• Această cerință ar elimina posibilitatea de a îndeplini procedurile de la distanță, prin utilizarea semnăturii electronice extinse, reglementată de Legea nr. 455/2001.
• Formalitățile și costurile suplimentare cu actele notariale ar fi lipsite de rațiune, având în vedere garanțiile oferite de semnătura electronică.
• Textul criticat ar fi contrar art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție, care vizează respectarea dreptului Uniunii Europene și a Directivei 2006/123/CE privind serviciile în cadrul pieței interne, al cărei obiectiv este simplificarea procedurilor administrative prin mijloace electronice.
• Nu ar exista un motiv imperativ de interes general care să justifice necesitatea formei autentice.

Poziția Curții de Apel Cluj

Instanța de trimitere, Curtea de Apel Cluj, a opinat că excepția este neîntemeiată. Aceasta a considerat că interpretarea dată de autorul excepției este distorsionată, având în vedere scopul și efectul Directivei 2006/123/CE. Directiva vizează crearea unui cadru juridic general pentru eliminarea barierelor în calea liberei circulații a serviciilor și a libertății de stabilire, fiind transpusă în legislația națională prin acte precum OUG nr. 49/2009 și OG nr. 13/2010.

Curtea de Apel a subliniat că niciunul dintre actele normative de transpunere nu face referire la dispoziția criticată, deoarece norma în discuție nu intră în domeniul de aplicare al directivei. Aceasta se referă la prestatori de servicii și beneficiari, iar autorul excepției nu a dovedit că s-ar încadra în aceste categorii. Prin urmare, dispozițiile criticate nu ar reglementa servicii și nu ar putea fi examinate din perspectiva incidenței dreptului european.

Decizia Curții Constituționale: Inadmisibilitatea excepției

Curtea Constituțională a decis să respingă excepția de neconstituționalitate ca inadmisibilă. Argumentele Curții s-au bazat pe o serie de principii fundamentale ale controlului de constituționalitate în România.

Argumentele inadmisibilității

• Lipsa unor temeiuri constituționale specifice: Curtea a reținut că excepția a fost formulată exclusiv prin raportare la art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție, care reglementează prioritatea normelor europene. Cu toate acestea, pentru ca o normă de drept european să poată fi folosită ca normă interpusă în controlul de constituționalitate, ea trebuie să fie suficient de clară și să se circumscrie unui anumit nivel de relevanță constituțională, susținând o posibilă încălcare a Constituției. Autorul excepției nu a invocat, pe lângă art. 148, și alte articole din Legea fundamentală care să concretizeze, în planul relevanței constituționale, principiile, exigențele și standardele cuprinse în dreptul Uniunii Europene (de exemplu, drepturi și libertăți fundamentale). Curtea nu poate invoca din oficiu temeiuri constituționale, altfel ar exercita un control din oficiu, contrar art. 146 lit. d) din Constituție.

• Abrogarea textului legal contestat: Dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 au fost abrogate prin art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2020, ulterior sesizării Curții Constituționale. Deși Curtea poate exercita controlul asupra unor legi sau dispoziții ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare (conform Deciziei nr. 766 din 2011), în lipsa unor temeiuri constituționale concrete invocate de autorul excepției, acest control nu a putut fi efectuat.

• Competența de interpretare și aplicare a legii: Curtea a reiterat că aplicabilitatea actelor normative europene și a celor care le-au transpus în dreptul național, precum și măsura în care acestea ar avea incidență într-o cauză, ține de interpretarea și aplicarea normelor legale în speța dedusă judecății. Aceasta este o chestiune de competența exclusivă a instanțelor judecătorești, care cunosc fondul cauzei și normele aplicabile litigiului, și nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte.

Impactul deciziei

Decizia Curții Constituționale nr. 443/2024, deși respinge excepția ca inadmisibilă, are implicații semnificative pentru înțelegerea controlului de constituționalitate în România. Ea reiterează necesitatea formulării clare și complete a excepțiilor de neconstituționalitate, cu invocarea unor temeiuri constituționale concrete, dincolo de simple referiri la art. 148 din Constituție. De asemenea, subliniază distincția clară dintre competența Curții Constituționale de a verifica conformitatea legilor cu Constituția și competența instanțelor judecătorești de a interpreta și aplica legile, inclusiv pe cele care transpun dreptul european.

Pentru mediul de afaceri, este important de reținut că dispoziția specifică a art. 17 alin. (3) lit. c) din Legea societăților nr. 31/1990, care impunea declarația autentică în anumite situații, a fost abrogată prin OUG nr. 195/2020. Prin urmare, chiar dacă excepția de neconstituționalitate a fost respinsă ca inadmisibilă, cerința respectivă nu mai este în vigoare pentru înmatriculările sau schimbările de sediu social actuale.

Când intră în vigoare

Decizia nr. 443 din 15 octombrie 2024 a Curții Constituționale intră în vigoare la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, adică pe 28 ianuarie 2026. Conform Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, deciziile Curții sunt definitive și general obligatorii de la data publicării.

Această decizie subliniază rigoarea cu care Curtea Constituțională își exercită atribuțiile, limitându-se la controlul conformității actelor normative cu Constituția și evitând substituirea rolului instanțelor judecătorești în interpretarea și aplicarea legii. Pentru cetățeni și profesioniști, este un memento al importanței cunoașterii cadrului legal și procedural în formularea oricăror demersuri juridice.

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 66 din 28 ianuarie 2026.