Decizia Curții Constituționale: consimțământul este obligatoriu pentru munca în folosul comunității în cazul pedepselor cu suspendare

Curtea Constituțională a României reconfirmă o poziție fundamentală privind aplicarea legii penale: obligativitatea consimțământului persoanei condamnate pentru a presta muncă neremunerată în folosul comunității, în cazul pedepselor cu suspendare. Această decizie, publicată recent în Monitorul Oficial, subliniază importanța respectării dreptului constituțional care interzice munca forțată și clarifică limitele intervenției statului în executarea pedepselor alternative. Este o reconfirmare a valorilor democratice și a drepturilor fundamentale în sistemul de justiție penală din România.

Contextul legal și decizia Curții Constituționale

Monitorul Oficial nr. 19 din 14 ianuarie 2026 aduce în atenția publicului Decizia Curții Constituționale nr. 227 din 29 aprilie 2025. Această decizie se referă la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91 alin. (1) lit. c) din Codul penal. Articolul în cauză stabilește una dintre condițiile pentru ca o instanță să poată dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere: anume, ca infractorul să își fi manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității.

Instanța judecătorească ce a ridicat excepția a argumentat că reglementarea ar putea încălca principii constituționale precum cele referitoare la statul de drept, egalitatea în drepturi, dreptul la muncă și protecția socială a muncii, precum și dispoziții din convenții internaționale privind drepturile omului. Se susținea că, prin modul de reglementare, legiuitorul s-ar fi îndepărtat de intenția inițială și ar fi afectat dreptul de apreciere al instanțelor judecătorești.

Curtea Constituțională, examinând aceste argumente, a respins excepția de neconstituționalitate, menținând că dispozițiile art. 91 alin. (1) lit. c) din Codul penal sunt constituționale. Soluția Curții se bazează pe o jurisprudență anterioară constantă și pe o interpretare riguroasă a normelor constituționale și internaționale.

De ce este esențial consimțământul pentru munca în folosul comunității

Argumentul central al Curții Constituționale, reafirmat prin această decizie, este legătura dintre munca în folosul comunității și interdicția muncii forțate. Art. 42 alin. (1) din Constituția României stipulează clar că "munca forțată este interzisă". Excepțiile de la această regulă sunt strict limitate, conform art. 42 alin. (2) lit. b) din Constituție, care prevede că nu constituie muncă forțată "munca unei persoane condamnate, prestată în condiții normale, în perioada de detenție sau de libertate condiționată".

Curtea a analizat cu atenție aceste excepții și a concluzionat că situația suspendării executării pedepsei sub supraveghere nu se încadrează în niciuna dintre ele. O persoană aflată sub supraveghere nu este în detenție și nici în libertate condiționată. Prin urmare, orice muncă neremunerată impusă fără consimțământul infractorului, în această situație, ar echivala cu muncă forțată, încălcând prevederile constituționale.

Decizia Curții subliniază că manifestarea acordului de către infractor este o condiție sine qua non pentru ca munca în folosul comunității să nu fie calificată drept forțată. Acest principiu este în acord nu doar cu Constituția României, ci și cu acte internaționale fundamentale, precum:

• Art. 4 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO).
• Art. 8 paragraful 3 lit. a) din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.
• Art. 2 paragraful 1 din Convenția nr. 29/1930 privind munca forțată sau obligatorie, adoptată de Organizația Internațională a Muncii (OIM).

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, citată în decizie, confirmă de asemenea acest punct de vedere, accentuând că munca impusă trebuie să fie în contextul detenției sau al libertății condiționate pentru a nu fi considerată forțată.

Implicatii pentru sistemul de justiție și pentru cetățeni

Această decizie are implicații semnificative pentru modul în care instanțele judecătorești aplică pedepsele cu suspendare și pentru drepturile persoanelor condamnate. Ea reafirmă că, în ciuda obiectivelor de reeducare și reintegrare socială, statul trebuie să respecte drepturile fundamentale ale individului, inclusiv atunci când acesta se află în sistemul de justiție penală.

Cine este vizat

• Instanțele de judecată: Decizia le impune să verifice și să obțină acordul expres al infractorului pentru prestarea muncii în folosul comunității, ca o condiție pentru dispunerea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Fără acest acord, măsura nu poate fi impusă.
• Persoanele condamnate: Au dreptul de a refuza prestarea muncii în folosul comunității, fără ca acest refuz să fie considerat o încălcare a legii sau să atragă alte sancțiuni, în contextul suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Alegerea de a accepta această obligație este o manifestare a voinței libere.
• Societatea: Decizia contribuie la menținerea unui echilibru între necesitatea sancționării faptelor penale și respectarea drepturilor fundamentale, consolidând încrederea în sistemul de justiție.

Politica legislativă și drepturile fundamentale

Curtea a subliniat că reglementarea condițiilor suspendării executării pedepsei sub supraveghere intră în atribuțiile Parlamentului, ca organ legiuitor. Această opțiune de politică legislativă, care include condiționarea de acordul infractorului, nu poate fi considerată neconstituțională, ci, din contră, este în acord cu art. 42 alin. (1) din Constituție.

Un alt aspect important abordat de Curte a fost cel legat de invocarea art. 16 din Constituție, referitor la egalitatea în drepturi. Curtea a reținut că prin condiționarea aplicării suspendării executării pedepsei sub supraveghere nu se aduce atingere egalității în drepturi. Drepturile fundamentale vizează egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, nu identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu este un drept al persoanei, ci o măsură de individualizare a executării pedepsei, asupra căreia legiuitorul poate stabili condiții.

Când intră în vigoare

Decizia Curții Constituționale nr. 227 din 29 aprilie 2025 intră în vigoare la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, adică la data de 14 ianuarie 2026. De la această dată, toate instanțele și autoritățile implicate în aplicarea legii penale trebuie să respecte prevederile acestei decizii.

Este important de menționat că deciziile Curții Constituționale sunt definitive și general obligatorii, conform art. 147 alin. (4) din Constituție. Prin urmare, interpretarea și aplicarea art. 91 alin. (1) lit. c) din Codul penal trebuie să se realizeze în strictă conformitate cu cele statuate de Curte.

Decizia Curții Constituționale reconfirmă un principiu fundamental al statului de drept, asigurând că măsurile penale alternative, precum munca în folosul comunității, sunt aplicate cu respectarea deplină a drepturilor și libertăților fundamentale, în special a interdicției muncii forțate. Această clarificare contribuie la o mai bună înțelegere și aplicare a legii penale, consolidând garanțiile juridice pentru toți cetățenii.

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 19 din 14 ianuarie 2026.