De ani de zile, profesioniștii și cetățenii din România se confruntă cu un paradox juridic: sunt obligați să respecte un act normativ obligatoriu, Normativul I7/2011, al cărei conținut integral se ascunde în spatele unui zid de plată (paywall). Detaliile tehnice obligatorii se găsesc în standarde conexe, protejate de drepturi de autor și vândute contra unor sume considerabile. O decizie a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) din martie 2024 a pus capăt acestui model, stabilind că standardele tehnice care fac parte din lege trebuie să fie accesibile gratuit. Această hotărâre are implicații profunde pentru România, contestând nu doar o practică neconstituțională, ci și siguranța publică, având în vedere caracterul învechit al normativului.
Imaginați-vă că sunteți obligat să respectați o lege pe care nu o puteți citi decât dacă plătiți pentru ea. Această situație, aparent absurdă, este (încă) o realitate persistentă pentru cetățenii și profesioniștii din România în domeniul instalațiilor electrice. Orice lucrare electrică într-o clădire trebuie să respecte prevederile unui act obligatoriu, Normativul pentru proiectarea, execuția și exploatarea instalațiilor electrice aferente clădirilor I 7 2011 (Normativul I7/2011). Problema nu este existența unui normativ, ci faptul că acesta funcționează ca un schelet juridic, ale cărui detalii tehnice esențiale sunt dispersate în zeci de standarde conexe (SR-uri) la care se face trimitere.
Aceste standarde nu sunt disponibile public, fiind protejate de drepturi de autor și comercializate de o asociație. Astfel, pentru a cunoaște în întregime legea pe care trebuie să o aplice, un inginer, un electrician sau chiar un simplu cetățean este forțat să cumpere accesul la aceste documente. Acest model de "paywall" a generat un paradox juridic periculos, subminând transparența, siguranța și însuși statul de drept. Sistemul este acum fundamental contestat de o decizie istorică a Curții de Justiție a Uniunii Europene, care a stabilit un principiu clar: dacă un standard tehnic este parte a legii, el trebuie să fie gratuit și accesibil tuturor.
Paradoxul "Legii pe Bani": Cazul Normativului I7/2011
Normativul I7/2011 nu este un simplu set de recomandări, ci o reglementare tehnică cu forță juridică obligatorie pentru toate instalațiile electrice din clădirile din România. Nerespectarea sa poate atrage răspundere civilă, administrativă sau chiar penală. Problema fundamentală a acestui normativ este modul în care a fost construit, încălcând principii de bază ale legislației naționale.
Conform Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă din România, orice text cu caracter obligatoriu trebuie publicat în Monitorul Oficial pentru a fi opozabil cetățenilor. Normativul I7/2011 face referire directă la zeci de standarde tehnice (identificate prin coduri precum SR EN), care detaliază specificațiile obligatorii. Aceste standarde esențiale nu sunt publicate în Monitorul Oficial, eșuând astfel un test fundamental de transparență legislativă.
Mai mult, aceste documente sunt considerate proprietate intelectuală și sunt protejate de drepturi de autor deținute de o asociație. În consecință, singura modalitate legală de a le accesa este prin achiziționarea lor. Acest lucru generează un paradox juridic inacceptabil: cetățenii și specialiștii sunt obligați prin lege să respecte specificații tehnice pe care nu le pot accesa în mod gratuit. Ești obligat să te supui unei legi al cărei conținut integral este ascuns în spatele unui zid de plată (paywall), o situație ce contravine direct cerințelor de accesibilitate și predictibilitate ale legii.
O Decizie Istorică a CJUE: Punctul de Cotitură pentru Standardele Tehnice
Punctul de cotitură în această dezbatere a venit pe 5 martie 2024, odată cu decizia Marii Camere a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în Cauza C-588/21 P (Public.Resource.Org v. Comisia Europeană). Această decizie a schimbat fundamental regulile jocului privind accesibilitatea standardelor tehnice în întregul spațiu european.
Concluzia principală a Curții a fost tranșantă: standardele tehnice armonizate, în momentul în care sunt citate în legislația Uniunii Europene și produc efecte juridice obligatorii, fie de jure (prin lege), fie de facto (în practică), devin parte integrantă a dreptului Uniunii Europene. Motivul este că, deși teoretic voluntare, aceste standarde beneficiază de "prezumția de conformitate". Acest principiu juridic înseamnă că orice produs realizat conform standardelor armonizate este automat considerat sigur și legal, ceea ce face utilizarea oricărei alternative aproape imposibilă pentru operatorii economici.
Deoarece Normativul I7/2011 încorporează zeci de standarde europene armonizate (sub indicativul SR EN), decizia CJUE ar trebui să se aplice direct și situației din România. Statul român nu mai poate invoca drepturile de autor sau legislația internă pentru a justifica restricționarea accesului la aceste standarde, care, prin referința din Normativul I7, au devenit parte a cadrului legal obligatoriu.
Interesul Public Superior: De ce transparența învinge drepturile de autor
Raționamentul juridic din spatele deciziei CJUE se bazează pe un principiu fundamental: existența unui "interes public superior" care prevalează asupra intereselor comerciale, inclusiv asupra drepturilor de autor.
Curtea a argumentat că acest interes public superior este susținut de pilonii fundamentali ai Uniunii Europene: principiul statului de drept, transparența și deschiderea. Aceste principii impun ca orice persoană să poată accesa legea care i se aplică, în mod gratuit și neîngrădit. Nu poți fi tras la răspundere pentru nerespectarea unei reguli pe care nu ai avut posibilitatea rezonabilă de a o cunoaște.
Curtea a subliniat acest argument într-un pasaj de o claritate juridică excepțională:
Uniunea Europeană se bazează pe principiul statului de drept, care impune accesul liber la legislația UE pentru toate persoanele fizice sau juridice din Uniunea Europeană, și că persoanele trebuie să poată stabili fără echivoc care sunt drepturile și obligațiile lor.
În concluzie, conform CJUE, interesele comerciale și revendicările privind drepturile de autor ale organismelor de standardizare nu pot fi folosite ca un scut pentru a bloca accesul public gratuit la standardele care, prin voința legiuitorului, au fost transformate în lege.
Conflictul cu Constituția României: O problemă trecută pe sub radar
Chiar și înainte de decizia CJUE din 2024, practica de a "ascunde" norme obligatorii în spatele unui zid de plată era profund problematică din perspectiva legislației naționale a României, intrând în conflict direct cu legea fundamentală.
În primul rând, Articolul 1, alineatul (5) al Constituției consacră principiul legalității, care implică faptul că legea trebuie să fie clară, precisă și previzibilă. Curtea Constituțională a României (CCR) a întărit acest principiu în repetate rânduri (de exemplu, în Deciziile 405/2016 și 17/2015), stabilind că normele juridice trebuie să fie formulate suficient de clar pentru a permite cetățenilor să își poată adapta conduita în consecință. Forțarea respectării unor standarde "secrete", accesibile doar contra cost, încalcă în mod direct acest principiu.
În al doilea rând, acest sistem contravine Articolului 31 - Dreptul la Informație. Acest drept fundamental garantează accesul cetățenilor la informațiile de interes public. Legislația tehnică obligatorie, care afectează siguranța publică și impune obligații legale, reprezintă fără îndoială o astfel de informație. Accesul la aceasta nu poate fi restricționat prin mecanisme comerciale de tip paywall, care transformă un drept fundamental într-un privilegiu comercial.
Riscuri Concrete: De la paradox juridic la pericol real de siguranță
Dincolo de dezbaterea juridică, caracterul învechit și inaccesibil al SR-urilor din Normativul I7/2011 generează riscuri concrete de siguranță și blocaje tehnice. În 2026, acest normativ este depășit de realitatea tehnologică, creând pericole reale pentru siguranța publică.
Printre cele mai grave lacune se numără faptul că normativul trimite la standarde care nu mai sunt valabile. Această situație creează o dilemă pentru proiectanți, ingineri și electricieni: ei trebuie să aleagă între a respecta un Normativ I7/2011 învechit (dar legal), riscând să realizeze o instalație nesigură, sau a aplica standardele moderne, mai sigure, dar încălcând astfel, teoretic, legea. Această ambiguitate îi expune la o răspundere juridică și profesională mare în caz de incident.
Cu titlu de exemplu referitor la implicațiile ambiguității acestei situații, în practica sa recentă, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) subliniază că transparența și accesibilitatea gratuită a standardelor (SR) la care Normativul I7/2011 face trimitere sunt esențiale pentru respectarea principiilor achizițiilor publice. CNSC reține că obligația de transparență impune ca toate condițiile și modalitățile procedurii de atribuire să fie formulate în mod clar, precis și neechivoc în anunțul de participare sau în caietul de sarcini. Aceasta permite operatorilor economici să înțeleagă exact cerințele și să interpreteze normele și standardele tehnice în același mod.
De altfel, CNSC, chiar invocă jurisprudența europeană (Cauza C-403/21) în argumentarea sa că documentele achiziției nu pot fi completate „de drept” cu criterii de calificare sau cerințe tehnice rezultate din reglementări speciale dacă acestea nu au fost prevăzute explicit. Simpla referire la I7/2011 în memoriile tehnice nu este suficientă pentru a impune standarde sau atestări care nu au fost clar solicitate, deoarece acest lucru ar încălca principiul transparenței.
Concluzie: Legea trebuie să fie liberă. Care este următorul pas?
Decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene a adus o clarificare istorică: standardele tehnice care funcționează ca lege trebuie să fie libere și accesibile tuturor. Epoca "marelui zid de plată" pentru standardele armonizate, care impun obligații legale, a apus. Principiul statului de drept a învins interesele comerciale.
Această hotărâre nu contestă doar un simplu paywall, ci pune sub semnul întrebării sustenabilitatea întregului model de co-reglementare public-privat din România, prin care puterea normativă este delegată de facto unor organisme private. Principiul juridic este acum limpede, dar provocarea practică rămâne. Întrebarea nu mai este dacă autoritățile române trebuie să ofere acces gratuit la aceste standarde, ci când și cum vor demonta acest sistem și se vor alinia la acest principiu fundamental al dreptului european.
Keywords: acces gratuit standarde tehnice, Normativ I7/2011, legea pe bani, CJUE standarde tehnice, transparență legislativă, siguranță instalații electrice, drepturi de autor standarde
Trimiteți un comentariu