Pe Scurt: Prin Decizia nr. 283 din 30 iunie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins ca inadmisibilă o sesizare pentru hotărâre prealabilă privind necesitatea justificării majorării tarifului orar pentru medicii de familie din centrele de permanență. Motivul? Litigiul privește contracte de furnizare de servicii medicale, nu raporturi de muncă sau de serviciu, ceea ce îl exclude din sfera de aplicare a OUG nr. 62/2024, temeiul juridic al sesizării. Astfel, ÎCCJ nu s-a pronunțat pe fondul problemei, respectiv dacă majorarea este forfetară sau necesită documente justificative.
Decizia ÎCCJ 283/2025: Inadmisibilitatea Sesizării privind Justificarea Cheltuielilor Medicilor de Familie în Centrele de Permanență
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a pronunțat Decizia nr. 283 din 30 iunie 2025, prin care a clarificat limitele de aplicare ale unei proceduri speciale de dezlegare a unor chestiuni de drept. Această hotărâre, deși nu soluționează pe fond o problemă esențială pentru medicii de familie, oferă o interpretare importantă a naturii juridice a raporturilor dintre cabinetele medicale și casele de asigurări de sănătate.
Problema Centrală: Justificarea Majorării Tarifului Orar pentru Medicii de Familie
Litigiul care a generat sesizarea prealabilă a pornit de la o dispută privind modul de cheltuire a unei majorări tarifare acordate medicilor de familie care activează în centrele de permanență. Conform Normelor metodologice aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 774/2023 (și anterior prin OMSN 697/112/2011), medicii de familie primesc un tarif orar majorat cu 50% (echivalentul a 20 lei/oră) pentru a acoperi cheltuielile de administrare și funcționare ale cabinetului, precum și costurile cu dotarea și menținerea trusei de urgență cu medicamente și materiale sanitare.
Un cabinet medical a contestat un raport de control al Direcției de Sănătate Publică (DSP) și al Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) prin care i s-au reținut sume ca fiind nejustificate. Cabinetul a susținut că această majorare este de natură forfetară și nu necesită decont cu documente justificative, în timp ce autoritățile de control au aplicat metodologia Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (OP CNAS 1.012/2013) privind sumele încasate necuvenit în lipsa documentelor justificative. Această divergență a condus la o practică neunitară la nivel local.
Mecanismul Procedural Utilizat și Inadmisibilitatea Sesizării
Tribunalul Timiș, sesizat cu acest litigiu, a formulat o cerere pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, invocând dispozițiile OUG nr. 62/2024. Această ordonanță reglementează un mecanism special pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în litigiile care vizează drepturi salariale sau prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice.
ÎCCJ a analizat temeiul juridic al sesizării și a decis respingerea acesteia ca inadmisibilă. Motivul principal al inadmisibilității a fost că litigiul dintre cabinetul medical și casele de asigurări de sănătate nu se încadrează în sfera de aplicare a OUG nr. 62/2024.
Motivarea ÎCCJ: Distincția dintre Contracte de Furnizare Servicii și Raporturi de Muncă
Motivarea-cheie a Înaltei Curți a fost că OUG nr. 62/2024 se aplică exclusiv proceselor privind drepturi salariale/de natură salarială ori prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice. Simplul fapt că sumele provin din fonduri publice (Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate - FNUASS) nu este suficient pentru a atrage aplicabilitatea acestei ordonanțe.
ÎCCJ a subliniat că raporturile juridice dintre cabinetele de medicină de familie și casele de asigurări de sănătate (sau direcțiile de sănătate publică) sunt contracte distincte de furnizare de servicii medicale, încheiate conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și a normelor specifice (cum ar fi OMSN 697/112/2011 și OMS 774/2023). Acestea nu constituie raporturi de muncă sau de serviciu, care să implice drepturi salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, așa cum vizează OUG 62/2024.
Prin urmare, chiar dacă obiectul litigiului viza sume decontate din fonduri publice, natura relației contractuale dintre părți a determinat inadmisibilitatea procedurii speciale de dezlegare a chestiunii de drept.
Efectul deciziei este obligatoriu, conform art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, în sensul că instanțele nu mai pot utiliza mecanismul OUG 62/2024 pentru a cere lămuriri în litigii de o natură similară. Pentru a obține o dezlegare pe fond a acestei chestiuni de drept, ar fi necesară o altă sesizare, formulată în baza altor dispoziții legale (de exemplu, art. 519 din Codul de procedură civilă), care să nu impună condiția ca litigiul să vizeze raporturi de muncă sau de serviciu ale personalului plătit din fonduri publice.
Această hotărâre subliniază încă o dată importanța calificării corecte a raporturilor juridice și a alegerii procedurii judiciare adecvate în litigiile care implică fonduri publice și profesioniști din domeniul medical.
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 749 din 11/08/2025.
Keywords: Decizia ÎCCJ 283/2025, inadmisibilitate sesizare, justificare cheltuieli medici familie, centre de permanență, tarif orar majorat, OUG 62/2024, contracte furnizare servicii medicale, raporturi juridice medici, drept sanitar, hotărâre prealabilă ÎCCJ, Monitorul Oficial, Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, OMSN 697/112/2011, OMS 774/2023, OP CNAS 1.012/2013
Trimiteți un comentariu