Insolvența și fiscul: ce se întâmplă cu dobânzile și penalitățile de întârziere

Companiile care trec prin procedura insolvenței caută adesea o gură de oxigen prin înghețarea datoriilor existente. Totuși, relația dintre regulile fiscale și legislația insolvenței rămâne un teren marcat de dispute juridice, în special când vine vorba despre momentul în care statul trebuie să se oprească din calcularea accesoriilor.

O dispută despre claritatea regulilor de joc

Recent, Curtea Constituțională a României a analizat o excepție ridicată de o societate comercială din Târgoviște, care a pus sub semnul întrebării modul în care Codul de procedură fiscală se corelează cu Legea insolvenței. Problema centrală a vizat accesoriile fiscale, adică acele dobânzi și penalități care se adaugă sumelor datorate statului.

Compania a susținut că normele actuale sunt lipsite de precizie și previzibilitate. Nemulțumirea a pornit de la faptul că, după ce o firmă intră în insolvență, fiscul ar putea continua să emită decizii pentru obligații accesorii, transformându-le în creanțe curente. Această incertitudine pune debitorul într-o poziție dificilă, deoarece nu poate anticipa dacă organul fiscal va individualiza toate sumele înainte de înscrierea la masa credală sau dacă va reveni ulterior cu noi pretenții.

Regula stopării accesoriilor în procedura insolvenței

Punctul de plecare în această analiză este articolul 41 din Legea nr. 85/2006, care stabilește o barieră clară pentru orice creditor, inclusiv pentru stat. Textul legii prevede că nicio dobândă sau penalitate nu mai poate fi adăugată creanțelor care s-au născut înainte de data deschiderii procedurii.

Această regulă are rolul de a proteja masa patrimonială a debitorului și de a permite o șansă reală de reorganizare. Dacă datoriile ar continua să crească necontrolat prin acumularea de penalități pe parcursul procesului de insolvență, planul de redresare ar deveni imposibil de realizat. În acest context, legea insolvenței acționează ca o protecție împotriva mecanismelor obișnuite de executare silită și de calcul al accesoriilor specifice dreptului fiscal.

Nicio dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanțelor născute anterior datei deschiderii procedurii.

De ce a respins Curtea Constituțională criticile companiei

Judecătorii constituționali au analizat dacă trimiterea generală din Codul de procedură fiscală către legea insolvenței este suficient de clară. Compania reclamantă a considerat că legea ar fi trebuit să indice exact capitolele sau articolele vizate din legislația insolvenței pentru a evita confuziile.

Curtea a decis însă că excepția este inadmisibilă. Motivul este unul tehnic, dar cu implicații majore pentru justițiabili. Curtea a explicat că interpretarea legii și modul în care două norme diferite se aplică împreună într-un caz concret reprezintă sarcina judecătorilor de la instanțele obișnuite, nu a Curții Constituționale.

Mai mult, Curtea a subliniat că orice normă juridică trebuie interpretată în mod sistematic. Aceasta înseamnă că un articol de lege nu poate fi privit izolat, ci trebuie înțeles prin corelare cu celelalte prevederi din sistemul de drept. Faptul că o companie sau o autoritate interpretează greșit legea nu înseamnă că legea în sine este neconstituțională.

Impactul practic pentru firmele în dificultate

Deși Curtea a respins excepția, decizia reconfirmă un principiu care oferă o anumită siguranță mediului de afaceri. În concursul dintre Codul de procedură fiscală și Legea insolvenței, aceasta din urmă are prioritate. Ea este considerată o lege specială care reglementează o situație de excepție, cea în care debitorul nu mai poate face față datoriilor.

Pentru firmele aflate în această situație, iată câteva puncte de reținut:

• Creanțele fiscale născute înainte de insolvență sunt supuse regulilor speciale de distribuție și nu mai pot genera penalități noi după data deschiderii procedurii.
• Organele fiscale au obligația de a-și individualiza creanțele accesorii în conformitate cu termenele și procedurile din legea insolvenței.
• Orice dispută privind modul în care fiscul calculează aceste sume trebuie tranșată de judecătorul sindic sau de instanțele de contencios administrativ, prin aplicarea regulilor de interpretare sistematică.

Această decizie arată că securitatea juridică nu depinde doar de textul brut al legii, ci și de capacitatea instanțelor de a armoniza reglementările care par să se bată cap în cap. Pentru antreprenori, este un semnal că protecția oferită de cadrul insolvenței rămâne solidă, chiar dacă fiscul încearcă uneori să aplice propriile reguli de calcul.

De când este obligatorie decizia

Decizia Curții Constituționale nr. 164 din 8 aprilie 2025 este definitivă și general obligatorie. Efectele sale se produc de la data publicării în Monitorul Oficial al României, oferind un argument suplimentar în litigiile unde se discută aplicarea prioritară a legii insolvenței în fața regulilor generale de procedură fiscală.

Prin această decizie, se reiterează faptul că instanțele de judecată sunt cele care au ultimul cuvânt în stabilirea sensului corect al legii. Aceasta este o responsabilitate care obligă magistrații să analizeze cu atenție contextul fiecărei cauze, asigurându-se că interesele statului de a colecta taxe nu calcă în picioare dreptul companiilor la o procedură de insolvență echitabilă și previzibilă.

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 668 din 16 iulie 2025.